Deutsch
Englisch
Rumänisch
Logo MireMedica

Sănătatea este de nepreţuit.

Încredinţaţi-o numai pe mâini bune!

MireMedica München – cu siguranţă pe mâini bune

 

 

Cură de recuperare şi wellness

 

München, Germania

MireMedica

Mediator of medical and health care services

Mijlocire tratament medical online Asistenţă medicală de calitate - clinici din Germania Experienţa şi seriozitatea MireMedica confirmate prin referinţe Stabilirea profesională şi certă a diagnosticului

 

Referințe

(garantăm autenticitatea declaraţiilor, dar respectăm dreptul la confidenţialitate al pacienţilor)

 

 

Familia Riciu / Constanta / 2012

  Este greu sa vorbesti despre MIREMEDICA, fara sa vorbesti despre omul Mirela Dragoi: devotament, competenta, eficienta, promptitudine si, mai mult decit toate acestea, o mare infuzie de altruism si empatie pentru suferinta umana, nascute dintr-un dat nativ si o importanta experienta personala.

  Am reusit cu ajutorul acestei doamne sa descoperim cele mai bune servicii oferite de sistemul medical german pentru a rezolva problema grava de sanatate a fiului nostru : osteosarcom femur drept.

  Dupa studiul atent al dosarului medical pe care i l-am prezentat, doamna Dragoi a organizat si planificat contra timp, intregul demers necesar pentru realizarea unei operatii extrem de complicate: cei mai buni medici, cele mai bune conditii, cele mai bune costuri. Credem insa, ca cel mai important lucru, il reprezinta atentia, afectiunea si siguranta pe care noi si fiul nostru le-am simtit pe tot parcursul sederii noastre in spitalul din München.

  Am consultat mai multe oferte ale unor spitale recunoscute din lume, insa oferta doamnei Dragoi s-a dovedit cea mai buna alegere (a vietii noastre as putea spune), deoarece cunoaste neajunsurile sistemului medical romanesc, calitatea actului medical german si incompatibilitatea celor doua. Peste toate acestea s-ar fi suprapus handicapul limbii, insa dumneaei a reusit sa realizeze o punte de comunicare clara si corecta intre noi si medici, astfel incit am putut lua decizii importante referitoare la viata fiului nostru, fiind bine informati. Rolul de “asistent personal” (dumneaei ne-a insotit permanent) s-a confundat, la un moment dat, cu cel de prieten bun si drag. Ii datoram zimbetul fiului nostru!

  

  Viorel Riciu : tel. mobil: 0723317220

 

 

Anca Rădulescu/ Bucureşti/ 2010

   După mai multe investigaţii în ţară ,unde nu am primit un răspuns sigur în legatură cu un eventual diagnostic de neoplasm mamar, am mers prin intermediul firmei MireMedica în Germania, la München, unde am fost diagnosticată cu această boală. A urmat o operaţie de mastectomie şi reconstrucţie, într-o clinică privată unde, pe lângă condiţiile de spitalizare la cele mai înalte standarde, serviciile medicale au fost la un nivel de maxim profesionalism. Am urmat 6 cure de chimioterapie şi 25 sedinţe de radioterapie la clinica Rechts der Isar din Munchen. Nu am avut grija găsirii unei clinici sau a unui medic competent, a programărilor sau a traducerilor, toate acestea fiind asigurate de firma MireMedica. În prezent sunt pe deplin recuperată şi vindecată. Merg în continuare la Munchen, pentru controalele periodice, la aceiaşi  medici cu care am început investigaţiile şi tratamentele. Nu pot decât să mulţumesc firmei MireMedica pentru ajutorul dat, mai ales pentru discreţia, sfaturile şi atenţia acordate în momentele mele grele.

 

 

Diana/ Piteşti/ 2008

   Cred că o să vă surprind că nu o sa vorbesc despre reuşita mea, care a fost o sanşă şi un dar de la Dumnezeu, dar aş vrea să vă povestesc despre ceea ce m-a impresionat cel mai mult ...o medicină cu faţă umană! Doctorii iţi sunt cei mai buni prieteni şi chiar simţi asta ..... îţi "tratează" în primul rând sufletul,  pentru că o vindecare începe din suflet şi din minte şi împreună cu înalta performanţă, buna practică şi atmosfera de resort din spitale, aproape că nu mai ai niciun stress şi toate energiile ţi se canalizează spre însănătoşire şi reuşită. Dacă ai o problemă de sănatate şi vrei să descoperi această lume apelează şi tu ! ....Eu mulţumesc firmei MireMedica şi   PD Dr. med. Günter Raab, Zentrum für Frauenmedizin im Schäfflerhof- München si clinicii Wolfart.

 

 

Paul Cristea/ Ploieşti/ 2007

   Am fost operat de chist hidatic, după controlul şi recomandarea unui medic din München, la care am ajuns prin intermediul firmei MireMedica. Operaţia a fost destul de dificilă necesitând prelevarea unei mici părţi din pancreas. După recuperare şi vindecare mi s-au recomandat analizele şi investigaţiile medicale cel puţin o dată pe an. Am preferat să apelez în continuare la serviciile oferite de MireMedica, care îmi organizează toate programările la cabinete şi medicii din München, unde nu există loc de suspiciuni în ceea ce priveşte rezultatele analizelor sau lipsa de profesionalism. Am beneficiat până acum de cele mai bune condiţii pentru efectuarea acestor controale medicale şi garantez pentru seriozitatea serviciilor oferite de MireMedica.

 

 

Dragoş / Bucureşti / 2007

   Vreau să mulţumesc pe această cale firmei MireMedica pentru propunerea făcută, şi anume de a mă trata şi opera la clinica Bogenhausen din München, la Prof. Dr. med. Christianto B. Lumenta. Am avut o problemă neurologică, hidrocefalie - descoperită abia la vârsta de 40 de ani.  Am făcut o operaţie pe creier cu laser, metodă revoluţionară de ultimă generaţie. S-a dovedit a fi soluţia cea mai elegantă şi care a corespuns pe deplin aşteptărilor mele. Doresc să menţionez că am făcut investigaţii la mai multe clinici (Anadolu - Istanbul, Institutul de Neurochirurgie din Hannovra) unde mi s-a propus operaţia clasică cu shunt. Soluţia alesă de profesorul Lumenta şi mijlocită de firma MireMedica a fost cea mai bună. Mi s-a înlăturat acel sentiment de infirmitate pe care ar fi trebuit să învăţ să-l accept pentru toată viaţa, ştiind că în organismul meu ar fi existat un corp (canal) străin, dacă aş fi urmat recomandările celorlalte clinici.

 

Prima pagină | Servicii oferite | Cerere de ofertă | Contact | Medicina în München | Referințe | Termeni si conditii